XPG EMIX I30, căștile pe care să le ai la telefonul tău premium

de: Nicoleta Apostol
29 03. 2018

Mulți știu de ADATA ca fiind un producător de unități SSD, carduri de memorie, unități USB și altele. De ceva timp, însă, s-a extins considerabil. Cu XPG, brandul său de gaming, s-a remarcat în special prin căști, cel puțin în România. Pe cele mici le-am folosit eu în ultimele luni.

ADATA XPG EMIX I30. E un nume complicat și deloc melodios. Mă rog, foarte probabil publicului țintă nu-i pasă. Și, la o adică, nici mie nu mi-a păsat cât le-am folosit. Nu sunt jucătoare avidă de jocuri video, dar ascult muzică și sunt destul de pretențioasă.

La o primă vedere, EMIX I30 nu sunt cu mult diferite față de alte căști in-ear. Poate că primul lucru care-ți sare în ochi este culoarea lor. Combinația de roșu și negru le scoate puțin din anonimat. În plus, sunt puțin mai mari – și în lungime – față de căștile care vin la pachet cu telefoanele.

Eu le-am folosit pe un Huawei P10 Plus și pe un Samsung Galaxy S9. Unul dintre ele a fost în „vizită” în redacție pentru review, altul e telefonul de zi cu zi. Ca aplicație pentru muzică am ales Spotify, că tot are și versiune de sunet „extrem” sau cât de cât aproape de-o așa promisiune.

Căștile în sine sunt comode, iar dacă le ajustezi după urechea ta, nu o să ai probleme. Ca toate modelele de tipul acesta, le poți ajusta să se potrivească pentru urechea. Nu sunt de gaming intens, pentru că nu au acea putere, acel bass pe care le ai la modelul XPG EMIX H30.

Specificații XPG EMIX I30

  • Dimensiuni difuzoare: 13,5 mm
  • Tehnologie: cu fir
  • Impedanţă: 32 ohm ±15%
  • Intensitatea sunetului: 107 dB ± 3 db
  • Frecvenţă: 5 – 20.000 Hz
  • Putere: 3 mW – 5 mW
  • Lungime cablu: 1,4 m
  • Mufă: 3,5 mm, clasică
  • Greutate: 17,5 grame
  • Preț: 450 de lei la eMAG

Ca plus, casca dreaptă are un buton, care, printr-o mică telecomandă, controlează aplicațiile multimedia de pe smartphone, dar și microfonul. Am început cu asta, dar lista de plusuri e ceva mai mare. Căștile, atât de mici cum le vezi, pot furniza și sunet surround 5.2 (fiecare cască are un micro-subwoofer pentru amplificarea bass-ului).

Dată fiind conectivitatea cu mufă clasică, le poți folosi pe PC, Mac, Sony PS4, Microsoft Xbox One, Nintendo Switch și telefon. Ca să îți ajungă la toate aceste gadgeturi, cablul e de 1,4 metri. S-ar putea ca pe console să nu fie chiar suficient. Depinde de la setup la setup, după cum și-a aranjat fiecare spațiul de joc.

[readmore]

În cutie mai ai, pe lângă căști, o husă în care să le iei cu tine, un splitter, pentru plăcile de sunet, și un accesoriu cu mufă dublă, pentru utilizarea lor în avion – sau, mă rog, acolo unde ai nevoie.